In adancul... unui suflet.

Imi este somn... si dor. Dor de ceea ce credeam, la un moment dat, ca este veritabil. Credeam, acum, insa, totul apartine trecutului. Chiar si nisipul pe care pasesc se transforma in particule fine de aur, purtate de vant in departarea infinitului. Am cunoscut si eu, candva, infinitul. Era asemanator cu fundul unui ocean, plin cu stele... de mare. Cum, de altfel, infinitul este infinit, i-am putut gasi finalul. Statea ascuns, undeva, in adancul unui suflet.