Si te sperii de propria-ti umbra.

Ma plimb pe strada, o strada pustie, intunecata, luminata doar de razele firave ale lunii. Ma uit in stanga, o fereastra stranie ma priveste insistent, parca, soptindu-mi ceva. Nu o inteleg. Pe un nor scrie, cu litere zimtate "Lupta daca vrei sa fii cine esti." Imi continui drumul, oarecum nedumeria.

O sa dispara si asta.

Unele lucruri nu-si au rostul lor, nu sunt definite, au un contur vag intr-o societate in care se promoveaza stereotipuri ale perfectiunii. De ce ai fi pesimist cand stii ca... nu stii nimic. Sau nu vrei sa stii, te faci ca nu stii. Te ascunzi in spatele minciunilor doar pentru ca nu vrei sa ai de-a face cu ele, sa le infrunti. Esti las.Te gandesti numai la tine. Ceea ce este dincolo de adevar, ne este tuturor necunoscut. Ceea ce nu ne doboara, ne face mai puternici. Dar nu conteaza. Pentru ca noi ne ghidam dupa niste reguli stupide, create special pentru noi si pentru instinctul nostru de turma. Te-ai intrebat vreodata ce se ascunde in spatele fulgerului? Ce mistere patrund in inima ploii? Si de ce picaturile de ploaie... nu ne ranesc? Pentru ca tot ceea ce ar putea sa ne raneasca, nu ne raneste. Suntem proprii nostri monstri. Nu ne vrem binele. Daca noi nu ni-l vrem, ce pretentii sa avem sa ni-l vrea altcineva? Trebuie sa luptam, sa nu ne asteptam ca se va rezolva de la sine, pentru ca nu se va rezolva. E o iluzie a sperantelor noastre, o iluzie ametitoare si amagitoare. S-a denaturat intelesul fiecarui cuvant... societatea in care traim ne tradeaza... chiar si persoanele odata intrate in sufletul nostru, dispar fara urma. "Iarta-ma" a devenit un fel de "s-a prins, sunt un fraier, data viitoare ma voi ascunde mai bine"; "te rog" si-a pierdut sensul de "chiar imi pasa, vreau, am nevoie de aprobarea ta"... si s-a schimbat in "hai mai repede, spune da ca sa ma simt eu bine, oricum tot ca mine fac". Si nu mai are rost... te intrebi de ce.

Omul e singurul animal care-şi poate rata viaţa.- Mircea Eliade, Huliganii

Am aflat...

Ceva nou. Neuronii sunt legati intr-un fel sau altul intre ei; de aici rezulta ca daca te gandesti foarte des la o persoana, acea persoana se gandeste la tine. Minunat, mirobolant, de nesperat. Adica, tu nu iti mai gasesti iesirea dim mintea mea, de aici rezulta ca si tu te gandesti la mine? My life is complete, now. Daca este adevarata aceasta afirmatie, inseamna ca te-am pus pe ganduri.

Adiere de vara...

Am iesit, am iesit din colivia mea. Simt aerul de vara, razele arzatoare ale soarelui si mai simt ceva... un sentiment puternic, apasandu-mi inima. Da, m-am indragostit. Irevocabil, fara speranta. As dori sa am curajul sa te privesc, sa iti spun "Buna!", sa iti povestesc ce mi se intampla, cum te visez in fiecare noapte. Dar nu pot, nu am curajul. Sunt fraiera. Dar si tu esti. Sa stii ca iti simt privirea discreta, chiar daca nu ma uit la tine. Te vad, iti citesc in ochi, dar nu, nu cedez prima. Ma cataloghez ca o nebuna, dar nu am curajul. Vreau sa fii tu primul, vreau... vrei si tu asta. De ce iau eu mereu prima privirea? De ce ma urmaresti? De ce te urmaresc? De ce nu iti dai seama ca, intr-adevar, te plac...? In ultimele saptamani, ai fost intotdeauna in mintea mea, ziua mi-o incepeam cu tine, si zambeam, un zambet pierdut... Esti prima si ultima persoana cu care imi incep, respectiv termin ziua. Ai intrat in viata mea si mi-ai dat peste cap planurile; intr-o fractiune de secunda, mi-ai schimbat viata. Astept cu nerabdare, in fiecare zi, sa te vad, dar cand te vad, tac. Cu ce rost? Vreau sa te imbratisez, sa-ti simt bataile inimii. Despre ce vorbesc, nu-mi pasa. Am mintit, uita tot... oricum nu avem niciunul curaj. Dar... poate imi shimb gandurile... cine stie? Esti ca o adiere de vant... imprevizibila, dar intotdeauna placuta... esti flawless.