O sa dispara si asta.

Unele lucruri nu-si au rostul lor, nu sunt definite, au un contur vag intr-o societate in care se promoveaza stereotipuri ale perfectiunii. De ce ai fi pesimist cand stii ca... nu stii nimic. Sau nu vrei sa stii, te faci ca nu stii. Te ascunzi in spatele minciunilor doar pentru ca nu vrei sa ai de-a face cu ele, sa le infrunti. Esti las.Te gandesti numai la tine. Ceea ce este dincolo de adevar, ne este tuturor necunoscut. Ceea ce nu ne doboara, ne face mai puternici. Dar nu conteaza. Pentru ca noi ne ghidam dupa niste reguli stupide, create special pentru noi si pentru instinctul nostru de turma. Te-ai intrebat vreodata ce se ascunde in spatele fulgerului? Ce mistere patrund in inima ploii? Si de ce picaturile de ploaie... nu ne ranesc? Pentru ca tot ceea ce ar putea sa ne raneasca, nu ne raneste. Suntem proprii nostri monstri. Nu ne vrem binele. Daca noi nu ni-l vrem, ce pretentii sa avem sa ni-l vrea altcineva? Trebuie sa luptam, sa nu ne asteptam ca se va rezolva de la sine, pentru ca nu se va rezolva. E o iluzie a sperantelor noastre, o iluzie ametitoare si amagitoare. S-a denaturat intelesul fiecarui cuvant... societatea in care traim ne tradeaza... chiar si persoanele odata intrate in sufletul nostru, dispar fara urma. "Iarta-ma" a devenit un fel de "s-a prins, sunt un fraier, data viitoare ma voi ascunde mai bine"; "te rog" si-a pierdut sensul de "chiar imi pasa, vreau, am nevoie de aprobarea ta"... si s-a schimbat in "hai mai repede, spune da ca sa ma simt eu bine, oricum tot ca mine fac". Si nu mai are rost... te intrebi de ce.

Omul e singurul animal care-şi poate rata viaţa.- Mircea Eliade, Huliganii